duminică, 30 octombrie 2022

tăcere, meditare, rugăciune





 


am scris
ce am scris...
doar pentru atât mi-a ajuns puterea

de ce am scris?
am multe explicaţii
dar nu-mi mai caut dreptate
nu mă leagă nimic 
de acest drum

pe calea mea 
nu pot să fiu alături
necazul e mare
însă îi spun
eu am un Dumnezeu mare





fără vânt nu există valuri,  fără frunze nu există toamnă
şi nu pot fi calmă
 se zăreşte capătul





ps
poezia mea?

poezia mea nu e un text
de fapt
ea nu există
s-a imprimat pe viața mea
și n-o poți bea cu lingurița 




pps 
scrisul?

cea mai intimă faptă cu Dumnezeu
nu
nu este un act de apărare
ci mai degrabă o formă de a lua apărarea
visului eliberat
sensibilității
mișcării de căutare între momentul când ești conectat
și momentul când te-ai restrâns


duminică, 23 octombrie 2022

amintiri în forma literei în care m-am născut



am uitat aceste sentimente
nici speranţă nu mai aveam
dar adevărul mă împresoară ca focul
sunt la mijloc
şi
nimeni nu poate opri ploaia
să cadă


 

ps
adevărata faţă 
nu poate fi văzută
mereu

uitaţi-vă
de la cine îmi iau curaj

numai în faţa celui puternic
moartea tremură

pps
moment plin de veşnicie
Te cunosc de la crearea lumii
şi în aceste pagini stă scris
tot ce se cunoaşte şi ce nu se cunoaşte
despre mine

nu e lumea vitejilor
ci lumea tiranilor
şi tiranii nu-mi dau dreptul de a trăi

biserica vie
e din ce în ce mai mică
dar şi din ce în ce mai vie

ppps
trebuie să meriţi
să fii de partea mea 






versurile mele sunt simple
sunt doar locul în care Dumnezeu
mă ia în palma Sa
şi nu pot să le îmbrac şi nu pot să le dezbrac
Dumnezeu nu minte
şi nu schimbă adevărul
versurile sunt locul
unde trăiesc dragostea